Oficialii Patinoarului din Drumul Taberei ne anunta:
Deoarece petrecem impreuna cea mai frumoasa perioada a anului, am pregatit un program surpriza pentru Sarbatorile de Iarna.
Astfel cadoul nostru pentru cei mici este o serie magica de 5 ore de luni pana vineri, pe toata perioada Sarbatorilor, de la 9 dimineata pana la ora 14. Recomandam parintilor sa profite de aceasta promotie mai cu seama pentru ca la aceasa serie Patinoarul Drumul Taberei este mult mai putin aglomerat, fiind astfel propice celor mici sau incepatorilor. Nu va faceti griji pentru calitatea ghetii, pe parcursul acestor 5 ore, o vom reface ori de cate ori va fi necesar, patinatorii putand reveni in doar cateva minute inapoi pe gheata.
Nici pe cei mari nu i-am uitat. Pe toata perioada Sarbatorilor am prelungit programul pana tarziu in noapte. Astfel, in prima saptamana 14 – 20 Decembrie, am prelungit, in timpul saptamanii si Duminica, ultima serie cu o ora, patinatorii putand sta 3 ore pe gheata de la 21 la 24. Apoi, incepand din 28 Decembrie si pana pe 3 Ianuarie, puteti beneficia zilnic, de Luni pana Duminica, de seria noctambulilor 24 – 2 noaptea.
In plus, incepand din 14 Decembrie, toti patinatorii se vor bucura de serii mai lungi cu 15 minute, in fiecare zi a saptamanii, de Luni pana Duminica.
Sperand ca v-am intarit convingerea de a petrece alaturi de noi Sarbatorile de Iarna, va asteptam cu drag la Patinoarul Drumul Taberei care va fi deschis in fiecare zi, indiferent de conditiile meteo.
Related posts:


.
.