In urma verificarilor pe teren, efectuate de la inceputul anului si pana in prezent, inspectorii Serviciului Disciplina in Constructii, din cadrul Directiei Politiei Comunitare Sector 6, au aplicat 36 de amenzi cu o valoare totala de 50.000 lei mai multor proprietari ale caror constructii incalcau legislatia privind disciplina in constructii.
Monitorizarea saptamanala a zonelor sectorului scoate frecvent la iveala noi situatii in care cetatenii recurg la improvizatii in constructii, fie ca acestea sunt modificari de fatade sau supraetajari ale imobilelor, copertine, garaje sau modificari interioare pentru care nu detin autorizatii de construire, fapt sanctionat de catre inspectori.
Cele mai mari amenzi, de cate 3.000 lei si respectiv 2.000 de lei, au fost date in aceasta perioada de catre inspectorii primariei celor care au executat, fara autorizatie, extinderi ale constructiilor existente. Valoarea acestor amenzi a insumat 22.000 lei.
Insa, cele mai fecvente situatii sunt cele in care proprietarii recurg la diferite modificari interioare in apartamente, ca dezafectarea unor pereti interiori sau modificari ale balcoanelor, fara a detine autorizatia de construire eliberata de Primaria Sectorului 6.
Pentru astfel de cazuri, de la inceputul anului au fost date 28 de amenzi a caror valoare totala s-a ridicat la suma de 28.000 lei.
No related posts.


.
.