Criza de pe piata imobiliara a ieftinit si chiriile

Daca vrei sa-ti inchiriezi un apartament mai ieftin, ai timp pana la finalul lunii august sa prospectezi piata.

Daca ai ceva bani pusi deoparte si vrei sa te muti sau sa-ti cumperi o casa, acum este momentul potrivit, deoarece, odata cu apropierea toamnei, atat chiriile, cat si preturile de vanzare a locuintelor incep sa creasca.

Daca inainte de criza in lunile de vara puteai inchiria un apartament la un pret cu circa 20% mai mic decat in toamna, acum reducerile din timpul verii se situeaza la circa 5%. Vara si iarna sunt cele mai bune perioade pentru a-ti inchiria un apartament“, a declarat analistul imo biliar Radu Zilisteanu.

In aceste anotimpuri, ofertele sunt mai multe, proprietarii sunt mai dispusi sa lase la pret, iar termenul de gandire si evaluare pe care ti-l poti ingadui este ceva mai mare. in septembrie, nivelul chiriilor va creste, cel putin in orasele mari centre universitare, datorita revenirii studentilor.

Chirii cu pana la 17% mai mici fata de vara anului trecut

Potrivit imobiliare.ro, o garsoniera din Bucuresti se inchiria in luna iunie, in medie, cu 286 de euro, in scadere fata de luna mai, cand chiria medie se ridica la 290 de euro. Asta in conditiile in care numarul ofertelor a crescut de la 517 la 579. Ceva banuti poti economisi si daca alegi sa inchiriezi un apartament cu doua sau trei camere.

Potrivit lui Zilisteanu, trendul descendent se va mentine pana spre sfarsitul lunii augustinceputul lunii septembrie.

Criza de pe piata imobiliara a ieftinit si chiriile. Un apartament cu doua sau trei camere putea fi inchiriat, in luna iunie a acestui an, pentru o suma cu pana la 18% mai mica fata de aceeasi luna a anului trecut. O garsoniera in zone precum Rahova, Militari sau Berceni poate fi inchiriata pornind de la 150 euro/luna. Cu 200-220 euro/luna pot fi inchiriate apartamente cu doua camere in zone precum 13 Septembrie, Stefan cel Mare, Mihai Bravu, Crangasi sau Drumul Taberei.

Cumpara casa cat timp preturile sunt jos

In ceea ce priveste achizitionarea unei locuinte, momentul oportun tine mai mult de evolutia economiei, care poate determina o revigorare a pietei imobiliare.

Cea mai buna perioada pentru a cumpara o casa este aceea in care ti-o permiti“, a declarat Adrian Sischin, managerul RE/MAX Romania. Potrivit acestuia, acum este o perioada buna sa-ti iei o locuinta, deoarece preturile inca nu au intrat pe un trend ascendent.

Chiar daca nu se va ajunge la cresterile galopante de dinainte de criza, consolidarea cresterii economice in lunile viitoare ar putea determina si o usoara apreciere a preturilor locuintelor, adauga Zilisteanu.

Reducerile din timpul verii se situeaza la circa 5%. Vara si iarna sunt cele mai bune perioade pentru a-ti inchiria un apartament.
RADU ZILISTEANU, analist imobiliar

Related posts:

  1. Chiriile din Capitala in continua scadere
  2. Prima Casa agita din nou piata imobiliara
  3. Drumul Taberei si Militari raman cele mai ieftine zone din Bucuresti la apartamentele noi
  4. Apartamentele isi continua ieftinirea
  5. Creditul pentru casa mai mare decat chiria

Despre autor: Luchian

Luchian Comsa - Bucuresti