Arena Nationala Bucuresti – Noaptea alba (Poze si Impresii)

O suta de mii de romani, de toate varstele si conditiile sociale, au venit sambata, pe la orele 17:00, la deschiderea National Arena, ca la un spectacol european. Oamenii s-au declarat incantati, au carcotit, au apreciat, au criticat, au fotografiat, au aplaudat, au trait extazul.

Pe la patru si jumatate, cozile erau consolidate la intrari. Fiecare stia unde sa se aseze, nimeni nu manca seminte, nu scuipa coji, nu-l zarea pe Oprescu. Primarul le promisese ca va fi la poarta, ca sa le stranga mainile. “Dar cum sa strangi mainile unei sute de mii de oameni?”, si-o fi spus doctorul lasandu-se pagubas.

Bine ati venit!“, a fost urarea cu care i-au intampinat gazdele pe “jucatorii” bucuresteni la primul lor meci pe stadionul de 55.000 de locuri.

La cinci fara cateva minute, portile s-au deschis, iar lumea a intrat, neverosimil de civilizat, direct in vis. Unii oameni s-au dus direct pe stadion, pentru a trai aproape de gazon senzatia jucatorului, cu totii facandu-si poze in tribune sau in apropierea gazonului. Altii au luat loc, cuminti, in scaun si fiecare a dat play filmului sau, lasandu-se in voia imaginatiei.
Unii si-au revazut tineretea revolutionara. Altii, un vis implinit. Multi au zarit luminita de la capatul tunelului, presa si-a rupt hainele urmarindu-l pe primar, copiii au testat jocurile electronice instalate pe ecrane mari la portile stadionului si au mancat inghetata.

Arena Nationala este unul dintre putinele stadioane din Europa realizat la standard ELITE.

    • Cateva cifre referitoare la National Arena:

- 55.000 de locuri pentru spectatori, din care 20.000 sunt la tribuna I
- 270 de locuri destinate persoanelor cu handicap, inclusiv insotitorilor (lift, rampe, toalete special amenajate)
- 94 de cai de acees – ceea ce face ca intrarea spectatorilor pe stadion sa se poata realiza in 20 de minute.
- 40 scari de evacuare
- 8 scari monumentale
- 4 ecrane gigantice a cate 30 metri patrati fiecare
- Parcarea subterana are 192 locuri
- Parcarea supraetajata va avea 1.200 locuri

    • Dotari speciale

- 7 puncte de prim ajutor
- Puncte de Interventie/Siguranta (Pompieri: 1, Politie: 7, Cabinet antidoping)
- Presa (19 pozitii pentru camere de televiziune, 364 locuri pentru jurnalisti)
- 62 chioscuri cu vanzare

Are sali de conferinte si restaurante, fiind destinat diferitelor tipuri de evenimente (nu doar cu caracter sportiv). Are doua subsoluri unde sunt amenajate locurile de parcare, spatiile tehnice si cele destinate echipelor de fotbal, antrenorilor si presei, precum si accesul sportivilor. Erajul I este destinat lojelor VIP. Etajul II cuprinde inelul de distriburie pentru spectatori.

Marea majoritate a romanilor au fost incantati de ceea ce au vazut, iar Primarul Capitalei -Sorin Oprescu le multumeste bucurestenilor ca au venit in numar atat de mare la “Noaptea Alba” a Arenei Nationale.

Romanii au confirmat inca o data ca stiu sa se bucure si sa aprecieze un obiectiv realizat in totalitate din banii lor. Deci, se poate! Le multumesc pentru rabdare si intelegere si pentru ca am demonstrat ca putem fi civilizati si stim sa ne bucuram de un asemenea stadion. Le urez inca o data romanilor sa-l stapaneasca sanatosi!“, a declarat Sorin Oprescu, citat intr-un comunicat de duminica al Primariei Capitalei.

Mai jos puteti vedea cateva poze de la eveniment:

Related posts:

  1. Poze si impresii – TransilvAero Show 2011 Clinceni
  2. Arena Nationala deschisa sambata pentru vizitatori!
  3. Trecut-au anii … (Poze vechi din Bucuresti)
  4. Romanii au petrecut ziua Nationala si alaturi de Primaria Sectorului 6 (POZE)
  5. Festivalul Luminii 2011 – Bucuresti

Despre autor: Alina Stefanescu

Alina Stefanescu