Razie in Piata Crangasi: Amenzi si carne confiscata.

Politisti si inspectori au facut, sambata, un control in Piata Crangasi, in urma caruia au dat amenzi de 96.000 de lei, au confiscat 700 de kilograme de carne si au intocmit 26 de dosare penale pentru evaziune fiscala.

Conform Mediafax, aproximativ 150 de politisti si inspectori au descins în complexul si Piata Crangasi, dar si la firmele aflate in apropiere. Controlul a urmarit verificarea marfurilor, dar si a actelor celor aproximativ 300 de firme din zona.
Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat ca în urma controlului au fost date amenzi in valoare de 96.000 de lei, iar 700 de kilograme de carne au fost confiscate deoarece comerciantii nu au putut prezenta actele de provenienta.
Echipele de control au intocmit 26 de dosare penale pentru unii agenti economici suspectati de evaziune fiscala prin neplata impozitelor si taxelor catre stat, a precizat Diana Sarca.

De asemenea, acestea au sigilat trei cantare care aveau diferente fata de gramajul normal si au oprit de la comercializare bunuri in valoare 23.000 lei, in special haine, existand suspiciunea ca ar fi contrafacute. Inspectorii au confiscat si 6.900 de lei care nu figurau in evidentele contabile.
La actiunea de control au participat politisti de la Servicul de Investigare a Fraudelor si inspectori de la Garda Financiara, Directia Sanitara Veterinara Bucuresti, Oficiul pentru Protectia Consumatorilor, vami si de la Consiliul Local al Sectorului 6.

________________________________________________________

No related posts.

Despre autor: Alina Stefanescu

Alina Stefanescu