Incepand cu data de 1 mai 2010, tinerii din Sectorul 6 isi vor putea programa casatoria civila si in week-end.
Dorind sa vina in sprijinul cuplurilor care si-au facut deja aranjamentele pentru nunta, Primarul Cristian Constantin Poteras a gasit solutia pentru ca oficierile sa aiba loc si in zilele de sambata.

Astfel, in urma discutiilor cu functionarii de la Serviciul Stare Civila, Primarul a dispus ca, in zilele de sambata din fiecare week-end, procesul de oficiere a casatoriilor sa aiba loc intre orele 10.00 – 14.00.
Si pentru ca deja foarte multe cupluri si-au manifestat dorinta de a se casatorii chiar de 1 mai, ii anuntam pe aceasta cale pe cei interesati ca ofiterii de la Casa de Casatorii Sector 6 sunt pregatiti sa primeasca documentele necesare inregistrarii oficierilor incepand cu data de 19 aprilie.